Drepturile şi obligaţiile pacienţilor

Extras din LEGEA nr. 487 din 11 iulie 2002 (republicată) sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice- CAPITOLUL IV

Articolul 35
Îngrijirea persoanelor internate în unităţi de psihiatrie sau admise în centre de recuperare şi reabilitare se realizează în condiţii care să asigure respectarea demnităţii umane.
Articolul 36
(1) Persoanele internate sunt cazate individual sau în comun.
(2) Încăperile în care se află persoanele internate şi celelalte încăperi destinate acestora trebuie să dispună de iluminat natural şi de instalaţiile necesare asigurării iluminatului artificial corespunzător.
(3) Fiecărei persoane internate i se pune la dispoziţie un pat.
(4) Normele minime obligatorii privind îngrijirea persoanelor internate într-o unitate de psihiatrie se stabilesc prin normele de aplicare a prezentei legi*).
*) A se vedea Ordinul ministrului sănătăţii nr. 372/2006 privind Normele de aplicare a Legii sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, cu modificările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 2 mai 2006.
Articolul 37
(1) Se interzice supunerea oricărei persoane internate într-o unitate de psihiatrie sau admise în centre de recuperare şi reabilitare la tratamente inumane sau degradante ori la alte rele tratamente.
(2) Încălcarea prevederilor alin. (1) se pedepseşte potrivit legii penale.
Articolul 38
(1) În timpul internării într-o unitate de psihiatrie este interzisă orice formă de discriminare pe criterii de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infecţie HIV/SIDA sau alte criterii.
(2) Încălcarea prevederilor alin. (1) se pedepseşte potrivit legii penale.
Articolul 39
(1) Persoanelor internate li se poate restricţiona libertatea de mişcare, prin folosirea unor mijloace adecvate, pentru a salva de la un pericol real şi concret viaţa, integritatea corporală sau sănătatea lor ori a altei persoane.
(2) Este interzisă imobilizarea cu lanţuri ori cătuşe a persoanelor internate, iar imobilizarea cu mijloace specifice protejate, care nu produc vătămări corporale, este permisă doar în situaţii excepţionale, care sunt stabilite prin normele de aplicare a prezentei legi*).
*) A se vedea Ordinul ministrului sănătăţii nr. 372/2006 privind Normele de aplicare a Legii sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, cu modificările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 2 mai 2006.
(3) Măsura contenţionării nu poate fi folosită ca sancţiune, nu poate fi parte a programului de tratament şi nu poate fi dispusă pentru cazuri de suicid sau de autoizolare ori ca o soluţie pentru lipsa de personal sau de tratament, ca o sancţiune ori formă de ameninţare sau pentru forţarea unei bune purtări ori pentru a preveni distrugerile de bunuri. Această măsură poate fi folosită doar dacă aplicarea celor mai puţin restrictive tehnici a fost neadecvată sau insuficientă pentru a preveni orice lovire ori vătămare.
(4) În caz de suicid sau autoizolare, măsura contenţionării nu poate fi folosită mai mult de două ore.
(5) Folosirea mijloacelor de contenţionare trebuie să fie proporţională cu starea de pericol, să se aplice numai pe perioada necesară doar atunci când nu există o altă modalitate de înlăturare a pericolului şi să nu aibă niciodată caracterul unei sancţiuni.
(6) Utilizarea mijloacelor de contenţionare trebuie autorizată în prealabil de către medicul şef de secţie, cu excepţia cazurilor în care urgenţa nu permite acest lucru, situaţie care va fi de îndată adusă la cunoştinţa medicului şef de secţie.
(7) Utilizarea şi încetarea utilizării oricărui mijloc de contenţionare se consemnează într-un registru special, întocmit de către fiecare unitate psihiatrică.
(8) Procedurile standard de intervenţie şi imobilizare a pacienţilor se stabilesc prin normele de aplicare a prezentei legi.
(9) Mijloacele necesare pentru aplicarea măsurilor prevăzute la art. 5 lit. q) se asigură de către Ministerul Sănătăţii.
Articolul 40
(1) Persoanele internate pot fi izolate temporar, fără contenţionare, în vederea protejării acestora, dacă reprezintă un pericol pentru ele însele sau pentru alte persoane. Această măsură trebuie aplicată cu maximă precauţie şi numai în cazul în care orice altă modalitate s-a dovedit ineficientă.
(2) Prevederile art. 39 se aplică în mod corespunzător.
Articolul 41
(1) Orice persoană cu tulburări psihice are dreptul la cele mai bune servicii medicale şi îngrijiri de sănătate mintală disponibile.
(2) Orice persoană care suferă de o tulburare psihică are dreptul să exercite toate drepturile civile, politice, economice, sociale şi culturale recunoscute în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi în alte convenţii şi tratate internaţionale în materie, la care România a aderat sau este parte, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.
(3) Orice persoană care suferă de o tulburare psihică are dreptul, în măsura posibilului, să trăiască şi să lucreze în mijlocul societăţii. Administraţia publică locală, prin organismele competente, asigură integrarea sau reintegrarea în activităţi profesionale corespunzătoare stării de sănătate şi capacităţii de reinserţie socială şi profesională a persoanelor cu tulburări psihice.
(4) Orice persoană cu tulburare psihică are dreptul să primească îngrijiri comunitare, în sensul prezentei legi.
Articolul 42
(1) Orice pacient cu tulburări psihice are dreptul la:
a) recunoaşterea de drept ca persoană;
b) viaţă particulară;
c) libertatea de comunicare, în special cu alte persoane din unitatea de îngrijire, libertatea de a trimite şi de a primi comunicări particulare fără niciun fel de cenzură, libertatea de a primi vizite particulare ale unui consilier ori ale unui reprezentant legal sau convenţional şi, ori de câte ori este posibil, şi ale altor vizitatori, libertatea de acces la serviciile poştale şi telefonice, precum şi la ziare, la radio şi la televiziune;
d) libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase.
(2) Mediul şi condiţiile de viaţă în serviciile de sănătate mintală trebuie să fie pe cât posibil cât mai apropiate de viaţa normală a persoanelor de vârstă corespunzătoare.
(3) Pentru petrecerea timpului liber orice pacient cu tulburări psihice are dreptul la:
a) mijloace de educaţie;
b) posibilităţi de a cumpăra sau de a primi articolele necesare vieţii zilnice, distracţiilor sau comunicării;
c) mijloace care să permită pacientului să se consacre unor ocupaţii active, adaptate mediului său social şi cultural, încurajări pentru folosirea acestor mijloace şi măsuri de readaptare profesională de natură să îi uşureze reinserţia în societate.
(4) Pacientul nu poate fi obligat să presteze o muncă forţată.
(5) Activitatea efectuată de către un pacient într-un serviciu de sănătate mintală nu trebuie să permită exploatarea fizică sau psihică a acestuia.
Articolul 43
Studiile clinice şi tratamentele experimentale, psihochirurgia sau alte tratamente susceptibile să provoace vătămări integrităţii pacientului, cu consecinţe ireversibile, nu se aplică unei persoane cu tulburări psihice decât cu consimţământul acesteia, în cunoştinţă de cauză, şi cu condiţia aprobării de către comitetul de etică din cadrul unităţii de psihiatrie, care trebuie să se declare convins că pacientul şi-a dat cu adevărat consimţământul, în cunoştinţă de cauză, şi că acesta răspunde interesului pacientului.
Articolul 44
(1) Din momentul admiterii într-un serviciu de sănătate mintală fiecare pacient trebuie să fie informat de îndată ce este posibil, într-o formă şi într-un limbaj pe care să poată să le înţeleagă, asupra drepturilor sale, în conformitate cu prevederile legii, iar această informare va fi însoţită de explicarea drepturilor şi a mijloacelor de a le exercita.
(2) Dacă pacientul nu este capabil să înţeleagă aceste informaţii şi atât timp cât această incapacitate va dura, drepturile sale vor fi aduse la cunoştinţa reprezentantului său legal sau convenţional.
(3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi pe parcursul internării nevoluntare a pacientului.
Articolul 45
(1) Persoana cu capacitate deplină de exerciţiu şi cu capacitatea psihică păstrată, care urmează a fi supusă unui tratament medical, are dreptul de a desemna, ca reprezentant convenţional, o persoană cu capacitate deplină de exerciţiu, care să o asiste sau să o reprezinte pe durata tratamentului medical.
(2) Unitatea sanitară va informa persoana prevăzută la alin. (1) cu privire la acest drept şi îi va pune la dispoziţie convenţia-model pentru desemnarea reprezentantului convenţional.
(3) Convenţia-model prevăzută la alin. (2) urmează a fi aprobată prin normele de aplicare a prezentei legi.*)
*) A se vedea Ordinul ministrului sănătăţii nr. 372/2006 privind Normele de aplicare a Legii sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, cu modificările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 2 mai 2006.
(4) Reprezentarea convenţională se realizează numai după încheierea în formă scrisă a convenţiei-model, cu respectarea următoarelor condiţii:
a) o persoană poate avea, în acelaşi timp, un singur reprezentant convenţional;
b) reprezentarea convenţională este limitată numai cu privire la asistarea sau reprezentarea persoanei în ceea ce priveşte internarea şi tratamentul medical, inclusiv drepturile acesteia pe durata tratamentului;
c) reprezentarea poate fi numai cu titlu gratuit;
d) convenţia-model trebuie să fie semnată atât de către pacient, cât şi de către reprezentantul convenţional;
e) este necesară prezenţa unui martor, atestată prin semnarea convenţiei-model şi de către acesta; martor nu poate fi o persoană din personalul medical al unităţii psihiatrice;
f) convenţia-model trebuie să cuprindă declaraţia expresă a celui reprezentat, referitoare la împuternicirea dată reprezentantului convenţional de a decide cu privire la aplicarea tratamentului prin electroşocuri.
(5) Reprezentantul convenţional are următoarele drepturi şi obligaţii:
a) de a asista pacientul în relaţiile cu unitatea medicală, cu instituţiile publice sau cu orice alte persoane numai în legătură cu internarea şi tratamentul medical, inclusiv cu drepturile acestuia pe durata tratamentului, şi numai pentru perioada în care pacientul are dificultăţi în a aprecia implicaţiile unei decizii asupra lui însuşi;
b) de a reprezenta interesele pacientului pe lângă conducerea spitalului de psihiatrie, precum şi în faţa organelor judiciare, după caz, numai în legătură cu internarea şi tratamentul medical, inclusiv cu drepturile acestuia pe durata tratamentului, şi numai pentru perioada în care persoana reprezentată are dificultăţi în a aprecia implicaţiile unei decizii asupra ei înseşi, potrivit prevederilor art. 11;
c) de a fi informat, la cerere, cu privire la asistenţa medicală acordată pacientului.
(6) Pacientul sau reprezentantul convenţional poate denunţa oricând, în mod unilateral, convenţia de reprezentare. Un nou reprezentant convenţional poate fi numit cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi.
(7) Reprezentantul convenţional poate fi înlocuit, după cum urmează:
a) la instituirea unui reprezentant legal, potrivit legii;
b) la solicitarea pacientului, dacă starea sănătăţii sale o permite;
c) în cazul prevăzut la art. 31;
d) la externarea persoanei, chiar dacă aceasta urmează tratament medical ambulatoriu.
(8) Existenţa unui reprezentant legal sau convenţional nu înlătură obligaţia serviciului de sănătate mintală de a informa pacientul cu privire la drepturile şi obligaţiile sale.
(9) În cazul în care persoana internată a fost declarată ca fiind lipsită de capacitate deplină de exerciţiu, aceasta va beneficia de sprijinul reprezentantului legal, desemnat potrivit dispoziţiilor legale.
(10) În cazul în care pacientul nu are un reprezentant legal ori nu a desemnat un reprezentant convenţional din cauza lipsei capacităţii psihice, unitatea sanitară este obligată să sesizeze, de îndată, autoritatea tutelară sau, în cazul minorilor, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului din unitatea administrativ-teritorială în care pacientul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, în cazul în care acestea nu sunt cunoscute, pe cele în a căror circumscripţie teritorială se află unitatea medicală, în vederea instituirii măsurilor de ocrotire.
Articolul 46
Condiţiile de asistenţă şi îngrijire a sănătăţii mintale ale persoanelor care execută pedepse cu închisoarea sau care sunt reţinute sau arestate preventiv şi despre care s-a stabilit că au o tulburare psihică, precum şi persoanele internate în spitalul de psihiatrie ca urmare a aplicării măsurilor medicale de siguranţă prevăzute de Codul penal nu pot fi discriminatorii în raport cu celelalte persoane bolnave psihic.
Articolul 47
(1) Reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale care desfăşoară activităţi în domeniul sănătăţii mintale sau al protecţiei drepturilor omului pot vizita unităţile de psihiatrie sau centrele de recuperare şi reabilitare şi pot lua contact cu pacienţii, în baza unei autorizaţii emise de către directorul Centrului Naţional de Sănătate Mintală şi Luptă Antidrog.
(2) Autorizaţia prevăzută la alin. (1) se emite nominal pentru reprezentanţii fiecărei organizaţii neguvernamentale şi permite accesul liber în toate unităţile de psihiatrie şi în centrele de recuperare şi reabilitare timp de un an de la emiterea acesteia.
(3) Întrevederile dintre reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale prevăzute la alin. (1) şi pacienţii unităţilor de psihiatrie sau ai centrelor de recuperare şi reabilitare se desfăşoară în condiţii de confidenţialitate, sub supraveghere vizuală.
(4) Condiţiile de acordare şi de retragere a autorizaţiei prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin normele de aplicare a prezentei legi*).
*) A se vedea Ordinul ministrului sănătăţii nr. 372/2006 privind Normele de aplicare a Legii sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, cu modificările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 2 mai 2006.
Articolul 48
Centrul Naţional de Sănătate Mintală şi Luptă Antidrog încurajează şi susţine orice iniţiativă a organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, naţionale şi internaţionale, precum şi a persoanelor fizice care doresc să contribuie la activitatea de educaţie, intervenţie psihosocială şi asistenţă religioasă desfăşurată în unităţile de psihiatrie sau să sprijine financiar astfel de acţiuni, dacă acestea nu contravin prevederilor legale şi regulilor privind organizarea acestor unităţi.